vineri, 2 aprilie 2010

La volan

Bărbatul la volan

- El ştie să conducă. Ştie dinainte să înceapă şcoala, de când îi conducea Dacia lu’ ta-su’ pe drumuri de ţară. El ştie să conducă, deci o să se bage fără frică pe oriunde. Mai ceva ca-n NFS.

- El ştie drumul. Are un instinct de turmă moştenit de la stră-stră-bunicul lui, căruţaş la fel de iscusit cum e el şofer. S-ar face de râs să întrebe unde e drumul, iar GPS-ul e doar o jucărie, doar n-o să-i permită să-i dicteze drumul. Dacă, totuşi, a greşit drumul, e 100% intenţionat, voia doar să exploreze şi alte rute.

- El e mai şofer decât restul. Cum zicea George Carlin, oricine merge mai încet e un retardat molcom, şi oricine merge mai repede e descreierat. Ceilalţi trebuie să simtă asta şi trebuie să-i facă loc şi să-i respecte. Dacă nu, va urla, va claxona şi va da din faruri. Cum altfel vor şti ceilalţi că el e şeful?

- El nu conduce, el e într-un concurs permanent. Cât i-a dat cel mai mult, cât a făcut de colo-colo, câte maşini a condus/depăşit la un loc, etc. Dacă spune un număr, de obicei e la jumate.

- El ştie tot despre maşini. Dacă benzina e mai bună decât dieselul sau invers, ce marcă ce probleme are, el le ştie. Dacă-i zici cu cât ţi-ai luat maşina, e prea mult. El ţi-o găsea cu cel puţin 1.000 mai ieftin.

Femeia la volan

- Ea a învăţat legislaţia şi o respectă. Mai mult, tot ce vede transformă în probleme de examen, îşi închipuie pe loc 4 variante de răspuns. Dacă e nevoie, îşi face şi desenele alea mici, ca-n carte.

- Ea respectă legea şi n-o interesează nimic altceva. Nu se uită stânga-dreapta, nu te lasă să-i intri in faţă, chiar dacă stai acolo de o oră. Dacă peste 200 de metri trebuie să-i intre cuiva în faţă, fie stă acolo o oră până se eliberează strada şi de frunze, fie intră direct, crezând că are prioritate.

- Ea, când e începătoare, îşi repetă în cap tot ce are de făcut. “Şi acum încetinesc, scot din viteză, bag în viteza corespunzătoare, care acum este a dou*turează maşina la maxim*…treia, şi acum…”

- Ea parchează. Doamne, şi ştim cum parchează ea. Din 200 de manevre o aşează perfect la milimetru, apoi iese pe geam – pentru că e la 5 centimetri de maşina de lângă ea – în timp ce în dreapta are 1 metru şi maşina e pe diagonală. A, şi e Tico.

- Ea poartă tocuri. Şi nu le-ar da jos la volan, strică ţinuta. Aşa că ei i se opreşte motorul. Apoi îl turează prea mult. Apoi iar se opreşte. Şi atunci îşi dă tocurile jos. De data viitoare ea va conduce în sandale…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu